Presa

Unde pleacă angajaţii ING

06 Aprilie 2011

Reprezentanţii companiei, agenţiile de recrutare şi salariaţii centrului regional de servicii, care se află în curs de închidere, caută alternative atât în Cluj, cât şi în ţară.

Jumătate dintre angajaţii centrului regional (ING-SCE) din Cluj-Napoca au fost aduşi din afara judeţului din cauza numărului redus al cunoscătorilor de cehă şi slovacă de aici - limbile străine de care compania avea nevoie pentru primele faze programate - potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ.

"Parte din sprijinul activ oferit, a fost creat un Job Center. Angajaţii sunt informaţi cu privire la posturile relevante disponibile în România şi în străinătate şi li se oferă suport în aplicare. Echipa de resurse umane asistă angajaţii prin şedinţe individuale de consiliere în carieră, incluzând suport pentru scrierea şi îmbunătăţirea CV-urilor, tehnici de prezentare la un interviu. De asemenea, se oferă traininguri soft skills, cursuri tehnice şi de limbi străine, precum şi o platformă online pentru e-learning. Echipa de Răspuns Rapid, menită să ofere sfaturi şi îndrumare în aceste vremuri de incertitudine şi confuzie, este funcţională şi disponibilă nonstop. Primele contracte de muncă vor fi încetate la sfârşitul lunii iunie, ca urmare a procedurilor juridice în vigoare", a transmis Raluca Deac, reprezentant al ING-SCE.

Principalele alternative locale pentru cei de la ING-SCE sunt centre de servicii precum Sykes, Bombardier, Genpact sauo divizie a Endava, care a anunţat că face recrutări. "Noi suntem în discuţii cu angajaţi ai ING, pe care încercăm să îi plasăm clienţilor noştri. Este o perioadă în care ei, ca angajaţi, încearcă să se calibreze la realităţile pieţei. Mulţi se vor întoarce de unde au venit. Aici va fi problema cea mai mare - cu cei care s-au relocat. Din ceea ce ştiu eu, e vorba de mai bine de jumătate din totalul angajaţilor", spune Ovidiu Vîlceanu, operational manager la agenţia de resurse umane Sales Consulting. Cei care s-au relocat la Cluj din alte oraşe au reuşit să obţină salarii de până la 800-900 de euro în centrul de servicii ING, iar nivelul din piaţă pentru cunoscătorii de cehă sau slovacă este de 400-600 de euro, potrivit datelor specialiştilor în recrutări şi resurse umane. Cunoscătorii de limbi străine se vor putea angaja la alte centre de servicii, în vreme ce angajaţii din poziţii gen specialişti în tehnologia informaţiei (IT) sau resurse umane au mai multe opţiuni.

"Acum lucrăm la acest subiect. Încercăm să plasăm oamenii la alte companii, la societăţi din Cluj, dar şi din piaţa naţională, mai ales că mulţi au venit din alte oraşe şi poate exista posibilitatea să se întoarcă. Aproape toţi vorbitorii de cehă şi slovacă au venit din afara Clujului. Totuşi, cred că foarte mulţi vor rămâne la Cluj. Sunt oportunităţi aici, ne uităm spre toate centrele de servicii", a menţionat Liliana Graure, de la Manpower, agenţie care colaborează cu ING. Companiile cu poziţii similare celor ale centrului ING au recepţionat deja solicitări din partea celor care urmează să îşi piardă locurile de muncă. "Avem CV-uri primite de la persoane care au lucrat la ING. Persoanele care au experienţă în relaţiile cu clienţii ar putea găsi un job în firme de IT ca Endava, deşi poate că până acum nu s-au gândit că ar fi oportunităţi pentru ei în domeniul IT", arată Oana Bunău, marketing manager la Endava. Compania de servicii IT are şi posturi pentru persoane care nu au neapărat un background tehnic sau nu sunt absolvenţi ai specializărilor informatice.

"De trei ani avem în Cluj o divizie de managed services, care acum numără aproape 50 de oameni implicaţi în proiecte de suport în utilizarea aplicaţiilor şi a infrastructurii IT pentru clienţii noştri. Dintre aceştia, aproximativ 30 sunt analişti în echipa de IT Service Desk care preiau, clasifică şi rezolvă o parte din cererile clienţilor (60-75%) sau transmit mai departe către inginerii de suport problemele mai complexe din punct de vedere tehnic", explică Nicu Bordea, senior recruiter la Endava. Compania are în jur de 10 poziţii deschise în echipa de managed services de la Cluj. "Căutăm oameni comunicativi, cu experienţă în departamentele de relaţii cu clienţii şi cu foarte bune cunoştinţe de limbi străine - preferabil engleza plus o altă limbă de circulaţie europeană, pentru poziţii care nu necesită neapărat un background tehnic, cum ar fi analist service desk, client support manager sau project manager. În acelaşi timp avem nevoie în echipa de managed services de persoane care au studii tehnice - administratori de sistem sau specialişti pe anumite tehnologii", susţin reprezentanţii Endava.

"Schimbările economice şi legislative, ca implicaţii ale recesiunii, au redus considerabil eficienţa preconizată pe termen mediu ale acestui centru regional", şi-au motivat decizia reprezentanţii ING. Divizia de asigurări de viaţă a grupului financiar a inaugurat centrul în septembrie 2010 pentru a deservi unităţi de business din Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, România, Grecia, Spania şi a centraliza activităţi ale departamentelor financiar, operaţiuni, IT şi risc. Acum, operaţiunile vor fi deservite de personalul din fiecare ţară în parte.

Centrul se închide în trei luni

Grupul olandez a anunţat în urmă cu două săptămâni că a luat decizia de a închide centrul regional de la Cluj, unde urmau să lucreze 1.000 de persoane. ING-SCE a recrutat până acum 185 de persoane, majoritatea pentru procesele operaţionale pentru Cehia şi Slovacia, alături de personalul de suport. Centrul din Amera Tower îşi încetează activitatea în trei luni.